Riyad As-Salihin

  • Riyad As-Salihin

    Încă de pe vremea profetului Muhammed, musulmanii au acordat un mare interes hadis-urilor şi atât în timpul vieţii sale, cât şi după moartea sa au existat mulţi musulmani care au început să redea în scris relatările Profetului, pentru ca învăţătura pe care o conţineau să rămână pentru veşnicie. Există un hadis în care se menţionează că profetul Muhammed a spus în timpul pelerinajului său de rămas-bun: „După moartea mea vă las două lucruri. Dacă vă ţineţi cu statornie de ele, n-o să vă rătăciţi niciodată de la calea cea dreaptă. Unul dintre aceste lucruri este Sfântul Coran, iar celălalt este Sunna mea sau hadis-urile. De acea, urmarea hadis-urilor este la fel de importantă ca şi respectarea poruncilor din Coran.” Considerat cel mai mare învăţat al vremii sale, imamul An-Nawawi, autorul acestei culegeri de hadis-uri, şi-a petrecut întreaga viaţă ca un om cu frică de Dumnezeu şi s-a menţinut întotdeauna pe calea dreptăţii. Fiind cea mai importantă dintre lucrările sale, Liga Islamică şi Culturală a reuşit să redea şi în limba română traducerea acesteia, pentru ca toţi cei care doresc să îşi îmbogăţească bagajul de cunoştinţe în ceea ce priveşte relatările pline de învăţăminte ale profetului Muhammed. Lucrarea de faţă menţionează 1901 de hadis-uri care, aşa cum spune însuşi autorul, „servesc ca mijloc de purificare pentru sufletele oamenilor şi le înalţă pe cel mai înalt pisc al moralităţii şi conştiinţei de Dumnezeu.” Liga Islamică şi Culturală din România are deplina convingere că această importantă lucrare îi va călăuzi pe cititori în toate aspectele vieţii, le va arăta ce e bine şi îi va ajuta să se ferească de ce e rău.

    Source: https://www.islamhouse.com/p/108330

    Download:

Facebook Twitter Google+ Pinterest Reddit StumbleUpon Linkedin Tumblr Google Bookmarks Email

Random books

  • Adevarata Religie

    -

    Source: https://www.islamhouse.com/p/120439

    Download:

  • Crucifixion or Cruci-Fiction

    -

    Source: https://www.islamhouse.com/p/338073

    Download:

  • Barbatul musulman Adevărata personalitate islamică după Coran şi Sunna

    Dr. Muhammad Ali Al-Hashimi, un foarte cunoscut scriitor al lumii arabe, reuşeşte pe deplin să redea în cărţile sale, într-un stil clar şi direct, o gamă largă de învăţături islamice, făcând astfel din lucrările sale adevărate îndrumare pentru cititori. Publicată pentru prima dată în limba arabă în anul 1981, „Bărbatul musulman” se doreşte a fi o călăuză într-o lume în care uităm adesea de lucrurile cu adevărat importante. Plină de învăţături, având ca principale surse Coranul şi „Tradiţia Profetului”, cartea dezvăluie adevăratul mod de viaţă islamic. Uşor de citit şi de înţeles, ea nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui musulman. De-a lungul celor nouă capitole, cartea se referă pe rând la fiecare aspect din viaţa unui om, amintindu-ne că trebuie să trasăm întotdeana un echilibru în tot ceea ce facem, fără să acordăm mai multă atenţie unui lucru în detrimentul altuia. Trebuie să purtăm mereu în suflet versetele din Coran, să luăm aminte la „Tradiţia Profetului” (Sunna), să împlinim fapte bune şi numai atunci cu adevărat Allah va fi mulţumit de noi. „Adoraţi-L pe Allah şi nu-I asociaţi Lui nimic! Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah nu-l iubeşte pe cel trufaş şi pe cel lăudăros!” [Coran 4:36]

    Source: https://www.islamhouse.com/p/108347

    Download:

  • SCURT GHID ILUSTRAT, PENTRU A ÎNŢELEGE ISLAMUL

    -

    Source: https://www.islamhouse.com/p/175558

    Download:

  • Ghidul pelerinului - pentru Hajj si 'Umra

    -

    Source: https://www.islamhouse.com/p/108320

    Download:

Select language

Select surah